William Shakespeare, unul dintre cei mai cunoscuti poeţi şi
dramaturgi ai lumii şi perceput ca poetul naţional al Angliei, a lăsat
în urma sa 38 de piese de teatru, 154 de sonete, 2 poeme narative şi
multe alte poezii. Dar oare este cu adevărat el cel ce a dăruit omenirii
aceste opere sau e adevărul mult mai misterios şi aş cuteza să spun mai
înşelător decât ne-am aştepta.
Voi trata în continuare toată problema în mod sistematic:
De ce nu William Shakespear este cel ce a scris operele ce-i sunt atribuite:
1.
Shakespear provenea din orăşelul Stradford-upon-Avon (de unde şi
denumirea atribuită acestuia în mod popular ca Lebăda de Avon) dintr-o
familie de lucrători analfabeţi. Nu există nici o dovadă că acesta ar fi
urmat şcoala pregătitoare însă nici nu se poate infirma din acelaşi
motiv. Un lucru însă se poate spune cu certitudine, William Shakespeare
nu a urmat un alt nivel educaţional, superior şcolii pregătitoare.
Suprinzător,
există numai 5 specimene ale scrisului marelui poet dramaturg, care
toate 5 sunt semnăturile sale, trei dintre ele regăsindu-se pe
testamentul său (testament care menţionează toate bunurile, însă nu face
referire la nici un singur manuscris).
Mai mult de atât, toţi
copii săi erau analfabeţi, fiica sa Judith neştiind nici măcar să se
semneze.Ar părea la o primă vedere cel puţin ciudat şi ilogic ca un
asemenea maestru al cuvintelor şi fin cunoscător a literaturii clasice
nu ar fi avut grijă ca copii săi să primească o educaţie corespunzătoare
valorii sociale dobândite de el.
2. Esenţa pieselor şi
limbajul folosit îl elimină pe adevăratul Shakespear de la paternitatea
acestora. Astfel, operele sunt presărate cu motive şi aluzii din
literatura clasică şi contemporană, marea masă a acestora nefiind la
aceea vreme disponibilă în limba engleză, iar din datele istorice nu
rezultă că personajul discutat aici ar fi avut asemenea cunoştiinţe, ori
existenţa circumstanţelor măcar în care le-ar fi putut dobândii. Mai
mult de atât, în piesele acestuia se demonstrează o foarte bună
cunoaştere a legilor Angliei, întrucât pe lângă aluzii literare se
utilizează şi o multitudine de termeni juridici. Un ultim factor
referitor la limbajul utilizat în operele lui Shakspeare este dat de
prezenţa unor expresii din jargoul Universităţii Cambridge, pe care ştim
cu certitudine din documente şi arhivele universităţii că William nu a a
frecventat-o ca şi cursant.
Piese precum Romeo şi Julieta ori Neguţătorul din Veneţia descriu în mod detaliat geografia şi cultura din nordul Italiei, iar Zadarnicele chinuri ale dragostei
trădează bârfele de la aceea vreme de la curtea regelui de Navarra,
provincie situată pe teritoriul actual al Spaniei, toate acestea
denunţând un autor care călătorise mult în raport cu perioada în care
trăia.
De asemenea în operele Shakespearene, se prezintă într-un
mod deosebit de realist tabieturile şi obiceiurile aristocraţiei
elizabetane, perspective care ar fi fost destul de ocultate faţă de un
fiu de fabricand de mănuşi şi negustor de lână.
3. De-a
lungul vieţii sale, nu s-a bucurat de o recunoaştere deosebită în ochii
altor autori recunoscuţi contemporani lui. În 1595, dramaturgul Robert
Greene, îl numeşte pe Shakespear un plagiator care "se remarcă numai
prin îngâmfarea sa." Trebuie avut în vedere faptul că epoca elizabetană
vuia de bârfe, satire şi jurnale, care cu toate par al omite pe William
Shakespear, cu excepţia a foarte puţine menţiuni nesemnificative pentru
opera sa. Cu titlu de exemplu pentru asemenea menţiuni ar fi: încercarea
acestuia de a se sustrage de la a plătii taxe, precum şi implicarea
într-o bătaie cu delicvenţii din Surrey.
Moartea sa în 1616 nu a
fost cu nimic mai specială. Era specific acelei perioade ca la moartea
unui asemenea artist să aibă loc o revărsare de versuri în memoria
acestuia de către autorii contemporani, fapt care de asemenea nu s-a
întâmplat în cazul lui Shakespeare, moartea sa rămânând un eveniment
doar pentru locuitorii orăşelului Stradford.
Dacă nu Shakespeare este autorul, atunci cine? Ipoteze:
1.
Candidatul principal este Edward de Vere, contele de Oxford. Acesta a
trăit între anii 1550-1604, fiind un nobil intelectual, educat la
Cambridge unde a studiat dreptul. Un alt element care-l sugerează pe
acesta ca autor al operelor este faptul că a călătorit mult prin
întreaga Europă, în special prin Italia. Edward de Vere a finanţat o
companie de teatru şi era cunoscut ca cel mai de seamă poet al curţii
elizabetane. O carte din 1589 intitulată The Art of English Poesie
îl numeşte "cel mai de seamă dintre gentilomii de la curte care au
scris într-un mod lăudabil şi care au acceptat ca opera lor să nu le
poarte semnătura." Din această menţiune rezultă că era o practică într-o
oarecare măsură cunoscută ca anumiţi curteni să îşi publice operele
literare sub un alt nume, alegând să rămână în anonimat. Motivul pentru
care exista acest fenomen de a rămâne în anonimat era dat de modul în
care era perceput şi privit teatrul în epoca elizabetană de către
societate, perceput atunci asemănător cu modul în care este astăzi
privită pornografia.
Un alt argument care îl plasează pe locul de
candidat principal este faptul că viaţa sa şi interacţiunile sale cu
nobilii şi curtenii elizabetanii este foarte bine reprezentată în
sonetele lui Shakespeare.
Problema principală a acestei teorii
însă, ia naştere cu moartea lui Oxford care are loc în 1604, întrucât
opere atribuite lui Shakespeare încă continuă să apară mulţi ani după
aceea.
2. Un alt candidat important este sir Fracis Bacon (1561-1626).
Considerat ca fiind una dintre cele mai strălucite minţi ale epocii
elizabetane, provenind dintr-o familie aristocrată, absolvent de
Cambridge, a studiat dreptul la Gray's Inn, fiind un fin cunoscător de multiple limbi străine, avocat pledant şi renumit om politic, ocupând mai multe funcţii de nivel înalt.
Încă de când studia dreptul acesta a scris o serie de piese pe care le
pusese în scenă cu ajutorul colegiilor săi, fiind numit de unul dintre
biografii săi ca "poet ascuns". Mai mult, în 1597 şi 1598 Joseph Hall şi John Marston, doi scriitor satirici, îi atribuie acestuie paternitatea poemelor Venus şi Adonis şi Violul Lucreţiei.
Acesta
ar fi scris sub anonimat pentru motivele prezentate şi în cazul lui
Edward de Vere şi anume ochii răi cu care era privit teatrul de către
societate la aceea vreme şi incompatibilitatea acestui stigmat cu cea de
politician de top.
Candidaţi mai sunt pe lângă cei doi însă de o importanţă mai
scăzută. Astfel ar mai fi: Roger Manners conte de Rutland, Christopher
Marlowe ori William Stanley, conte de Derby. S-a afirmat, cu privire la
operele lui Shakespeare, şi că ar fi chiar rezultatul mai multor
autori, fapt care ar explica variaţiile de tonalitate a pieselor precum
şi vocabularul extins, mai bogat de două ori decât al oricărui alt poet
englez.
Trebuie reţinut faptul că marea masă a academicienilor moderni îl
consideră pe William Shakespeare ca fiind autorul poeziilor şi pieselor
ce-n mod tradiţional îi sunt atribuite, celelalte teorii luptând încă
pentru recunoaştere. Ambele tabere însă au în spatele lor argumente,
dovezi şi prezumţii greu de dat la o parte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu